Ce este natura? e sinele nostru mai adanc. Natura e data naturii din noi.(prima afirmatie este a lui G. Liiceanu, a doua apartine maestrului sau C. Noica). Omul preia ritmul ei (al naturii) impersonal si parasindu-se pe sine ca centru de greutate psihica a lumii, trece fara reticenta sa-si ocupe locul in ordinea naturala a lucrurilor pentru celebrarea sinelui sau mai adanc.
Natura este omul rasturnat sau intregul om launtric, intregul om duhovnicesc, in chipuri si expresii. Natura este omul extins; omul este natura restransa.Cine priveste natura mai adanc, acela va afla in ea toate insusirile sufletului sau, toate pacatele, slabiciunile si facerile de bine infatisate limpede in animale, in plante si in elemente; in mare, in rauri si in mlastini; in stele, in furtuni si transnete.
Toata imparatia naturii nu este altceva decat cartea despre imparatia morala. Privita astfel, natura este desavarsita, de la cele mai inalte sfere ale universului, pana la ultimul atom. Numai dupa asemanarea cu cartea, natura este realitate; nu dupa spiritul si adevarul sau.
Caci daca privesti natura nu ca pe o carte sau o poveste despre adevar ci ca pe o realitate in sine – ultima realitate a spiritului si a adevarului -, mai poti, oare, sa spui despre natura ca este desavarsita sau nedesavarsita? Daca vei spune ca natura, ca realitate, este desavarsita, atunci in fiecare zi vei fi pus in fata unei minciuni si te vei trudi zadarnic sa umpli golurile acesti desavarsiri. Iar daca spui ca natura este nedesavarsita, atunci va trebui sa te muncesti cu intrebarea: ce este desavarsit?, respectiv: ce este real? Ce este spiritul sau ce este adevarul? Pentru a te izbavi pe tine insuti din acest lant al contradictiei, in care si-au gasit sfarsitul foarte multi, esti nevoit sa te umilesti si sa te smeresti; si in aceasta umilinta si smerenie sa cugeti la Dumnezeu si prin Dumnezeu.
Si cand vei incepe sa cugeti astfel, vei cunoaste limpede ca lumina zilei ca toata imparatia naturii este numai o carte despre imparatia morala. Deoarece imparatia de sus este muta si nu se poate dezvalui pe sine decat printr-o imparatia apropiata de noi. Spiritul, de exemplu, este mai inalt decat cuvantul; insa cum se va exprima pe sine spiritul, daca nu prin cuvant? Iata de ce nu poti gasi o exprimare mai buna in afara de tacere pentru imparatia morala decat aceea data de natura. Iata de ce niciodata noi nu putem sa vorbim limpede despre imparatia morala pana ce nu imprumutam de la natura faptele, adica cele mai graitoare imagini ale acelei imparatii inalte si mute. Raportul dintre limba noastra si natura este intocmai ca raportul dintre natura si imparatia de sus. Natura exprima mai limpede imparatia morala decat o poate exprima graiul omului. Pentru asa ceva este creata natura; sa fie adica expresia desavarsit de plastica a imparatiei morale.
De aceea si imprumutam faptele din natura; ca sa ajute limbii noaste sa exprime, pe langa altele, si grozavia pacatului. De aceea ne intrebam si noi: Cine va scoate viermele din stejar? Cine va curata neghina din grau? Cine va smulge pacatul din suflet? Natura este putin simtitoare fata de insusirile noastre psihice, dar este foarte simtitoare fata de insusirile noastre morale.Natura intreaga este indiferenta fata de cultura noastra materiala; dar nu este indiferenta fata de compatimire, bunatate, modestie, precum nu este fata de pofta, rautate ori slabiciune.Aceasta este dovada elocventa a faptului ca natura in raport cu omul, vadeste in primul rand o insemnatate morala. Natura intreaga este omul la nivel extins. De aceea totul seamana cu omul si totusi din acest nimic nu este om in afara de om. Natura este, asadar, trupul extins al omului.Tot binele si raul este exprimat prin natura in numeroase nuante. Slabiciunile noastre si facerile de bine, nazuintele noastre si nebunia, pacea si razboiul nostru launtric, totul isi are chipul in fiintele naturii, in obiecte ori elemente.
